Noi oportunităţi de dezvoltare rurală în Moldova – Abordarea LEADER în Găgăuzia și Taraclia

523

Aproape 200 de membri activi din 50 de localități din Găgăuzia, Taraclia și raioanele învecinate sunt implicați în procesul de implementare a abordării LEADER și de creare a Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) în cadrul Programului „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și Taraclia” (SARD), finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD.

În perioada 22 februarie – 21 martie s-a desfășurat prima etapă de facilitare a procesului de creare a Grupurilor de Acțiune Locală. În cadrul acestei etape, în fiecare din cele opt GAL-uri potențiale au fost organizate întâlniri de lucru cu activiști locali din trei sectoare: de afaceri, public și societatea civilă. Membrii echipei locale de implementare a abordării LEADER au vizitat mai mult de 50 de localități, care în luna decembrie 2016, semnând acordurile de intenție, și-au declarat intenția de participare în procesul de creare a GAL-urilor în cadrul Programului SARD. În perioada 15 – 21 martie curent au avut loc opt ședințe de lucru la care au participat aproape 200 de persoane, care doresc să se implice în procesul de dezvoltare a localităților lor. Programul LEADER prevede abordarea de jos în sus și implicarea directă a sectorului privat, societății civile și a sectorului public în elaborarea Strategiilor de dezvoltare a celor 8 GAL-uri și deciderea proiectelor prioritare pentru o dezvoltare durabilă.

Datorită vizitelor în teritoriu, reprezentanții echipei de implementare au avut posibilitatea să cunoască resursele locale, persoanele cu inițiativă din localități și cei care doresc să contribuie la dezvoltarea locală. „Sunt bucuroasă că eu, cea care m-am născut și locuiesc toată viața în Găgăuzia, datorită suportului din partea Uniunii Europene, pot fi utilă pentru regiunea aceasta și pot contribui, împreună cu alte persoane active, la dezvoltarea locală a regiunii”, a conchis Ludmila Mitioglo, membră a echipei locale. De asemenea, Lilian Danilov, unul din experții de dezvoltare locală a spus: ”Hai să demonstrăm că abordarea LEADER poate fi un imbold și o șansă pentru Republica Moldova, un instrument și o oportunitate pentru oameni, ca să se gândească și să decidă împreună viitorul satelor lor”.

În perioada 15 – 21 martie au mai avut loc ședințe de lucru în: Baurci, Beșghioz, Bugeac, Cișmichioi, Congaz, Copceac, Corten și Vinogradovca cu reprezentanții din toate cele 50 de localități. În cadrul acestora, împreună cu localnicii, am început procesul oficial de creare a Grupurilor de Acțiune Locală. În cadrul acestor întâlniri s-a discutat despre abordarea LEADER, principiile care stau la baza acestei abordări, cum ar fi: parteneriat, dezvoltare integrată, abordarea de jos în sus și altele, dar și așteptările în urma acestui proces pilot în Republica Moldova. ”Sunt foarte bucuroasă că participând la această inițiativă pot cunoaște oameni activi din alte localități pe care nu i-aș fi întâlnit niciodată în viața de zi cu zi dar astfel ne putem inspira reciproc”, a spus doamna Eudochia din Corten.

De asemenea, s-a vorbit despre criteriile de parteneriat în cadrul GAL-urilor, inclusiv: teritoriul omogen, mai mult de trei primării învecinate din zonele rurale, mai mult de 10.000 locuitori într-un GAL, cu reprezentanți din trei sectoare (busines, civil, public) și obiective comune (resurse, obiceiuri, tradiții, bunuri, interese etc). ”Este frumos că oamenii încep să se identifice și cu alte localități care fac parte din GAL-uri” , a zis Ludmila Mitioglo după întâlnirea în Beșghioz.

În timpul întâlnirilor s-au evidențiat unele direcții de dezvoltare. Sunt grupuri care doresc să se concentreze pe domeniul cultural, în care văd o șansă comună de dezvoltare. ”Sunt cointeresat de domeniul culturii și susținerea, în special, a grupurilor de tineret din satul pe care-l reprezint. Deja am câteva idei referitor la aceste două domenii privind localitatea mea, dar și unele din vecinătate”, a conchis Nicolae Mititielu, primarul satului Cîietu. Pe de altă parte sunt cei care vor să se concentreze pe susținerea dezvoltării micului antreprenoriat.

Programul LEADER este o abordare care oferă noi oportunităţi de dezvoltare rurală, punând bazele identificării nevoilor locale, întăririi capacităţii de dezvoltare şi implementării strategiilor locale de dezvoltare în vederea conservării patrimoniului cultural rural, dezvoltării mediului economic şi îmbunătăţirii abilităţilor organizatorice ale comunităţilor locale. Abordarea LEADER se bazează pe decizia comunității. În cadrul programului se finanțează proiectele în diferite GAL-uri, care se susțin unul pe altul și care contribuie în termen lung la o dezvoltare durabilă din punct de vedere economic, social și cultural. Unicitatea instrumentului LEADER constă în abordarea integrată a mai multor sectoare și a mai multor reprezentanți ai comunităților locale – fapt important pentru o dezvoltare socio-economică teritorială echilibrată. Astfel, datorită ajutorului Uniunii Europene, oferit prin programul SARD, locuitorii din Găgăuzia și Taraclia se vor convinge în curând că abordarea LEADER poate aduce schimbări însemnate în viața cotidiană a oamenilor din zonele rurale.

Conținutul acestui articol nu reflectă neapărat punctuele de vedere ale Uniunii Europene sau Programul ONU pentru Dezvoltare.