Activități comunitare pentru revitalizarea urbană la Bălți

77

În cadrul proiectului FGM 2018 – ediția Revitalizare Urbană „Crearea unui spațiu de interacțiune comunitară în Gimnaziul „A. I. Cuza” din mun. Bălți” au fost organizate mai multe evenimente cu rolul de a implica locuitorii micro-regiunii în soluționarea problemelor comunitare.

La 18 și 25 mai, au avut loc 2 ateliere de lucru în cadrul cărora a fost creat Grupul local de inițiativă (GLI). Cei 18 participanți – membri ai GLI, au discutat despre acțiuni comunitare în contextul obiectivului proiectului de a amenaja teritoriul gimnaziului, unde își petrec timpul liber copiii și locatarii din zonă. Grupul local de inițiativă este compus din elevi, profesori, părinți și locuitori din zonă.

Ca rezultat al atelierelor de lucru, a fost elaborat un chestionar pentru a cunoaște părerile locuitorilor în legătură cu situația zonei de amplasare a gimnaziului ”A. I. Cuza”. La sondajul local în cadrul proiectului au participat 180 de persoane, care au avut oportunitatea de a-și exprima opinia.

Iar, la 4 iunie 2018 au fost organizate consultări publice în zona vizată, pentru a identifica care sunt necesitățile, problemele dar și interesul, deschiderea locuitorilor de a se implica în activități de dezvoltare comunitară. Ca urmare a acestor activități, în cartier, se va desfășura un concurs al inițiativelor locale pentru susținerea dezvoltării urbane la nivel local. În rezultat vor fi selectate și finanțate câteva idei de amenajare a zonei.  

Proiectul „Crearea unui spațiu de interacțiune comunitară în Gimnaziul „A. I. Cuza” din municipiul Bălți” este implementat de către Primăria mun. Bălți și gimnaziul „Alexandru Ioan Cuza” în parteneriat cu Asociația Obștească „Tineri pentru Dreptul la Viață” în perioada mai – noiembrie 2018, în cadrul FGM 2018 – ediția Revitalizare Urbană.