Înscrie-te acum la Programul de burse Lane Kirkland pentru anul academic 2019 – 2020

271

Deții diploma de Master sau un echivalent al acesteia și ești determinat să fii activ implicat în dezvoltarea politicilor bune, valorilor democratice, economice și îți dorești să susții societatea civilă? Înscrie-te la Programul de burse Lane Kirkland în Polonia, pentru anul academic 2019 – 2020. Programul include două semestre de studiu în universitățile poloneze – în Varșovia, Cracovia, Wrocław, Poznań și Lublin, precum și cel puțin două săptămâni de stagiu profesional în instituții publice sau private poloneze.

Domeniile de studii prioritare:
– Economie și Management;
– Administrare și Management în business, ONG, cultură, protecția mediului, sănătate și învățământ;
– Dreptul;
– Administrație publică (guvernul și administrația locală);
– Științe sociale (Psihologie socială și Sociologie);
– Științe politice și Relații Internaționale;
– Jurnalism;
– Politici de dezvoltare și Ajutorul Umanitar.

Criterii de eligibilitate:
– Cetățenie și reședință în Moldova sau Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Kazakhstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan și Uzbekistan;
– Diplomă de Master;
– Vârsta până la 35 de ani (în unele cazuri – și până la 40)
– Cel puțin 2 ani de experiență profesională;
– Cel puțin 2 ani de la bursa internațională (care a durat cel puțin 6 luni) obținută anterior;
– Cunoașterea limbii poloneze cel puțin la nivelul B1. Candidații, care se înscriu la studii în limba engleză, trebuie să o cunoască la nivelul B2, iar limba poloneză – la nivelul de bază A1.

Programul Lane Kirkland oferă:
– Bursă lunară, în valoare de 1.800 de zloți;
– Acces gratuit la cursele academice;
– Acoperirea parțială a anumitor cheltuieli administrative în valoare de 4.200 de zloți/lună (cazare, asigurare medicală, un bilet spre Polonia etc.);
– Acoperirea cheltuielilor pentru materiale de studii în valoare de 2.700 zloți;
– Participarea gratuită în programele de orientare profesională și în cadrul convențiilor bursierilor;
– Curs gratuit de limbă poloneză în perioada octombrie – mai 2019.

Candidatul trebuie să completeze formularul online de înscriere. După completarea acestuia, candidatul va primi un document special generat, care va trebui printat, semnat și scanat și transmis împreună cu alte document într-un dosar, ce va conține și o poză recentă a candidatului, două scrisori de recomandare, o copie a diplomei de studii.

Dosarul complet îl transmiteți la adresa electronică kirkland@kirkland.edu.pl până la 1 martie 2019.

Toate detaliile despre program le găsiți pe pagina oficială a Programului Kirkland.
Altă informație utilă găsiți și pe pagina de Facebook a Programului.

PC: Lane Kirkland Scholarship Program